„Bihor Curat" – ediția a VI-a, 2026 - Elevii bihoreni câștigători ai concursului
.jpg)
252 de elevi au fost trași la sorți din cei 9.273 care au parcurs toți pașii concursului „Bihor Curat" din cadrul campaniei „Luna curățeniei în Bihor", ediția a VI-a, 2026. Fiecare elev va primi un voucher Decathlon în valoare de 500 de lei.
În cadrul concursului, județul a fost împărțit în șapte zone, iar din fiecare zonă au fost extrași 36 de câștigători. Concursul s-a desfășurat în perioada 4 mai – 29 mai 2026 și s-a adresat elevilor înscriși în clasele 0 (pregătitoare) – XII în școlile din Bihor.
Elevii participanți s-au înscris în EcoCluburile organizate la nivelul școlilor și au luat parte la activități de educație pentru mediu. Aceștia au participat la o ștafetă a reciclării, au adoptat un spațiu verde din apropierea școlii și au organizat acțiuni de igienizare.
Câștigătorii pot să-și ridice premiile de la sediul Consiliului Județean Bihor – Parcul Traian, nr. 5, Oradea, camera 3, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00. Aceștia vor trebui să prezinte carnetul de elev sau buletinul.
Campania „Luna curățeniei în Bihor" este inițiată de Consiliul Județean Bihor și organizată în parteneriat cu ADI Ecolect Group, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Asociația Județeană de Fotbal Bihor.
Anul acesta, în cadrul campaniei au fost organizate două competiții pentru elevi: Cupa Curățeniei „Mihai Neșu" și „Bihor Curat". Cupa Curățeniei „Mihai Neșu" a fost dedicată cluburilor de fotbal de juniori din județul Bihor și a reunit peste 1.100 de copii.
Campania a urmărit implicarea copiilor și tinerilor în activități concrete de protejare a mediului, dar și formarea unor comportamente responsabile față de spațiul public, față de natură și față de comunitatea din care fac parte.

